DIGESTIA NORMALĂ
Alimentele sunt alcătuite din trei componente principale numite macronutrienți:
- Carbohidrați
- Proteine
- Grăsimi
Fiecare din acești macronutrienți sunt alcătuiți din componente funcționale mai mici. Carbohidrații sunt lanțuri de glucoză și alte zaharuri. Proteinele sunt lanțuri de aminoacizi. Grăsimile (trigliceridele) sunt lanțuri de acizi grași.
Alimentele mai conțin și micronutrienti constituiți din cantități mici de vitamine ( A, B, C, D, E, K, etc.) și minerale (fier, magneziu, calciu, etc.)
În timpul digestiei macronutrienții sunt fragmentați în componente mai mici pentru a putea fi absorbiți în sânge. Aceste componente ajung în celule unde furnizează energie (calorii) și materialele necesare construcției celulare (proteine, grăsimi). Celulele noastre produc anumiți macronutrienți. Există și macronutrienti esențiali pentru sanataea noastră pe care nu îi putem produce și a căror sursă rămâne dieta. Acești macronutrienti esențiali sunt aminoacizi (arginină, leucină, etc.) și acizi grași (omega 3 și omega 6). Nu există carbohidrați esențiali.
Fiecare din acești macronutrienti sunt metabolizați diferit. Carbohidrații sunt divizați în zaharurile componente ( glucoză, fructoza, etc.)pentru a fi absorbiți. Carbohidrați rafinați (de ex. făina) sunt absorbiți mult mai repede în sânge decât cei nerafinați doarece sursa lor conține cantități importantante de proteine, grăsimi și fibre.
Proteinele alimentare, prin digestie, se fragmentează în aminoacizi care ajung în ficat unde sunt folosiți pentru repararea și construcția proteinelor celulare. Prima funcție a aminoacizilor nu este aceea de a furniza energie ci aceea de a construi proteine și celule (ex: enzime, hormoni, celule sângelui, mușchi, oase, et.). Dacă mâncăm o cantitate excesivă de proteine corpul nu are posibilitatea să stocheze aminoacizi și ficatul, laboratorul nostru central, îi transformă în glucoză. În cadrul unui alimentații obișnuite, fără regim, aproximativ 50-70% din proteinele ingerate sunt transformate în glucoză.
Grăsimea este compusă din molecule numite trigliceride. Pentru digestia grăsimilor avem nevoie de bilă care, amestecandu-se cu ele, le emulsioneaza și le fac mai ușor absorbabile. Grasilmile sunt absorbite direct în sistemul limfatic și apoi ajung în sânge. Trigliceridele ajung direct în celulele grase (adipocite). Ele nu trec prin ficat pentru procesarea inițială, nu au nevoie de insulină și nu influențează aproape de loc secreția de insulină.
DEPOZITAREA ENERGIE PROVENITE DIN ALIMENTE
Corpul poate depozita energia sub două forme:
- Glicogen, în ficat
- Grăsime corporală
Când mâncăm carbohidrați sau proteine, mai mult decât are nevoie corpul, crește nivelul de insulină. După ce nevoile energetice ale corpului sunt satisfăcute excesul de glucoză se depozitează în ficat sub formă unor lanțuri lungi de glicogen. Glicogenul, formă de depozitare a energiei provenite din carbohidrați și proteine, este produs și depozitat în ficat. Energia provenită din metabolizarea garsimii alimentare nu ajunge în ficat și nu se depozitează sub formă de glicogen.Lanțurile de glicogen sunt fragmentate cu ușurință în glucoză când avem nevoie de energie și nu mâncăm. Glucoza este primul combustubil utilizat de ”centralele electrice” celulare, numite mitocondrii.
Când crește secreția de insulină corpul depozitează energia provenită din alimente în ficat sub formă de glicogen. Când nivelul de insulină scade, așa cum se întâmplă în timpul dietelor intens restrictive (post alimentar), corpul reconverteste glicogenul în glucoză. Glicogenul din ficat asigura energia necesară funcționarii corpului, aflat în post total, pentru aproximativ 24 de ore.
Când depozitele de glicogen sunt pline corpul folosește o a două formă de depozitare a energiei: grăsimea corporală. Grăsimea corporală, ca și grăsimea alimentară, este constituită din molecule care poartă numele de trigliceride. Când mâncăm grăsime ea ajunge în circuatia sanguină și apoi este depozitată în celulele grase numite adipocite.
Excesul de glucoză din ficat, care nu mai încape în depozilete de glicogen, este transformat în trigliceride printr-un proces care poartă numele de ”lipogeneza de novo”.Grăsimea rezultată prin procesul de lipogeneza nu se depozitează în ficat ci în adipocite. Ficatul exportă astfel grăsimea sub formă de lipoproteine cu densitate foarte mică (VLDL) pe care o depozitează pe termen lung în adipocite. Acest proces este mult mai laborios decât cel care duce la formarea de glicogen. Avantajul folosiri grăsimii corporale drept depozit de energie alimentară este acela că este un depozit nelimitat.
Depozitele de glicogen se fac ușor dar sunt limitate de suprafață de depozitare a ficatului.
Depozitele reprezentate de grăsimea corporală sunt mai greu de realizat dar oferă un spațiu foarte mare de stocare, rezutatul fiind instalarea obezității.